13 aprilie 2022, ora 13.00
13 apr. 2022 14:31 | Stiri | Comentariile sunt închise pentru 13 aprilie 2022, ora 13.00
VIEWS
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 465 mai puțin față de ziua anterioară. 172 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 147 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.916 cu 81 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 253 pacienți internați la ATI, 218 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 103 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 în ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.
PACIENȚI INTERNAȚI
DECESE
Până astăzi, 65.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 12.04.2022 (10:00) – 13.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 decese (22 bărbați și 14 femei), dintre care 9 raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 36 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 36 pacienți decedați, 29 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 50-59 de ani, 1 avea vârsta între 60-69 de ani, 3 aveau vârsta între 70-79 de ani, iar 2 aveau peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
TESTARE
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.536 teste RT-PCR (4.668 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.868 la cerere) și 16.826 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.886.890 teste RT-PCR și 9.509.549 teste rapide antigenice.