Succes tuturor: elevi, cadre didactice, părinți.
O nouă școală privată dedicată elevilor din clasa pregătitoare a fost înființată la Craiova. Este vorba despre Școala româno-britanică, instituție ce va aduce elemente educaționale după metoda Cambridge School. Costurile sunt de 350 euro/lună şi cuprind: taxa de şcolarizare, materiale de şcoală (caiete, ghiozdane, consumabile, manuale etc.), masa (prânz şi două gustări), activităţile extracurriculare derulate succesiv/cluburi (limba germană, dans de societate, aikido, tenis, înot, origami/crafts, chitară/pian, teatru, it, antreprenoriat, şah și multe altele.
Ministerul Educaţiei a dat startul înscrierilor în clasa I pentru copiii care nu au fost înmatriculați în învățământul primar în acest an școlar. Micuții care împlinesc vârsta de șapte ani până la data de 31 august, pot fi înscriși direct în clasa I la solicitarea părinților, chiar dacă nu au urmat cursurile clasei pregătitoare. Însă acest lucru este posibil doar în limita locurilor disponibile, înscrierile urmând să aibă loc în perioada 22-28 februarie.